vineri, 8 iulie 2011

O vară de filme

Trec zilele,şi trece şi vara, iar eu incă nu am planurile prea bine puse la punct. O fi vacanţă de câteva săptămâni, dar pentru mine a început abia azi vacanţa fiindcă am mers până acum la lecţii de chitară şi tot şcoală se cheama :)) Dar dacă e ceva ce fac sigur vara asta, mă uit la filme. Asta e clar. Mi-am zis cu Manu: "Frate, un film pe zi!". Dar de unde atât :)) Ba lene, ba "N-am chef de film azi", ba "N-am gasit subtitrare buna, stai sa caut alta" "Las' că ne uităm mâine" şi alte chestii de genul. Dar am văzut ceva filme. Şi am încă multe altele de văzut. Vara asta pot să trec pe listă aşa:

1.Discursul regelui
Mi-a plăcut filmul, şi îmi pare demn de Oscar. Helena Bonham Carter mi-a plăcut la nebunie, ca de obicei. Iar Colin Firth şi-a jucat rolul foarte bine. Şi înjurăturile erau tari, cine a văzut filmul, ştie despre ce vorbesc ;))
2.Zombieland
Mulţumiri lui Dorin pentru filmul ăsta, la care nu m-aş fi uitat în veci de bună voie. Şi din care am învăţat reguli importante ce trebuie respectate. Nu ştii niciodată când dai peste un zombie =)) Au jucat Emma Stone şi Abigail Breslin, care îmi plac mult ca şi actriţe.
3.St. Trinians [a 3a sau a 4a oară =))]
Pe ăsta l-am revăzut cu drag. Normal, tre' să văd şi partea a 2a, dar e timp :)) Am râs la fiecare fază amuzantă, la fazele sadice, mi-am reamintit chestiile pe care le uitasem, şi ce să mai, filmul e genial :X
4.Letters to Juliet
Aveam restanţe în ce priveşte filmul ăsta :)) Zic de mult timp să-l văd şi uite că acum vreo două săptămâni s-a întâmplat minunea. Ce să zic, frumos filmul, m-a dat pe spate accentul englez al tipului, habar n-am cum îl chema =)) Şi mi-a plăcut că după cincizeci de ani de când se cunoscuseră, cei doi s-au căsătorit din nou. Cam trasă de păr faza, dar romantismul contează ;))
5.The Last Song
Şi filmul ăsta tot voiam să-l văd de când a apărut, că eram curioasă să văd atât povestea, dar şi cum joacă Milez Cyrus. Filmul a fost extraordinar. Mi-a amintit întâi şi întâi, şi ce e cel mai important, cât de mult îmi iubesc tatăl, şi ce înseamnă el pentru mine, iar apoi mi-a făcut păcere să-i privesc pe cei doi protagonişti trăindu-si povestea de dragoste. Ce să-mi faci, romantică incurabilă.
6.The Hangover
L-am văzut pe ăsta marţi B-) E oficial cel mai tare film ever =)) Am râs în continuu, Bradley Cooper e genial, unul din actorii preferaţi :X
7.The Hangover II
Vazut ieri. A fost tare, dar nci pe departe la fel de bun ca primul. Cele trei personaje principale de data sunt băgaţi până-n gât în...probleme, prea multe, încât se pierde din comic. Plus că totul a fost asemănător cu primul film. Au băut şi s-au trezit a doua dimineaţă fără să-şi amintească nimic din noaptea precedentă. Doar că în primul film s-au trezit într-un apartament luxos, cu o găină, un tigru în baie şi un bebeluş la uşă, în ăsta s-au trezit într-un amărât de apartament în centru Bangkok-ului cu o maimuţă, un tatuaj pe faţă şi un deget. Prea multe belele chiar şi pentru cei trei. Oricum, a meritat văzut.

Nu prea multe nu? Pai, lucrez la asta :)) Şi evident, că am o listă de filme care trebuiesc revăzute, şi altele care trebuie neapărat văzute. Cum se lansează Harry Potter 7 partea a 2a, cum mă uit la film, e pus sus in capul listei :> Şi sunt filme gen "Piraţii din Caraibe" care trebuie văzute neapărat! Şi The Black Swan trebuie văzut, să pot să fac comparaţie între el şi King's speech să văd care merita mai mult Oscarul :)) Vreau să văd Monte Carlo, care nici nu ştiu sigur când apare :-? Ori a apărut pe 1 Iulie ori trebuie să apară pe 1 August :D Vreau să văd Gnomeo and Juliet, Easz A, Dear John, că de când zic să-l văd şi pe ăla, A walk to remember, The Notebook, Death at a funeral am inteles că e mişto, Pantalnoii călători trebuie să văd că doar am citit cartea. Şi ar fi mai multe, dar acum nu-mi amintesc =)) În schimb, vreau să revăd cam toate filmele pe care le-am văzut în ultimul an. Tangled, Corpse Bride, Coraline, Love at first hiccup[sweetest movie ever :X], Inception, The A team, si multe altele. Mă întorc la toamnă cu lista completă de filme văzute. Vizionare plăcută tuturor care vă folosiţi timpul liber pentru a viziona filme >:D<

10 comentarii:

Dana aka Ostruka spunea...

recenzor de filme te faci. melu ar fi mandru.:>
btw, daca-mi spui ca n-ai plans in prostie la the last song, esti o mincinoasa ordinara.

Georga.Alice spunea...

Cum sa nu plang? :)) Plangeam de nu stiam ce'i cu mine aproape de final =))

Unknown spunea...

Si eu am vazut The Last Song..dar nu m-a dat pe spate.Tot ce mi-a placut au fost tatonarile de la inceput intre personajul lui Miley si tip(care btw arata suuuper).Mai mult apreciez The HAngoveer si Letters to Julliet;)

Anonim spunea...

"Love at first hiccup" mi s-a parut si mie cel mai sweet. <3

Am vazut marti seara la cinema cu Dragos "Piratii din Caraibe 4" dar nici n-am stat la tot, ca noi ne concentram pe altceva [ =]]]]] O.o ] si sincer mi s-a parut cam slabut. :-?

"Dear John" [God, cate amintiri cu filmul asta.. <3] ti-l recomand din toata inima, e absolut genial! Am plans la el. =]]]
La fel si "A walk to remember" sau "The Notebook" care sunt superbe si merita vazute, mai ales daca esti genul ala mai sensibil [hai ca noi ne stim cum suntem, Allie =]]]] <3].

Aveam eu o lista maaaare facuta pe DarkiMarki acum ceva vreme cu muuuuulte filme. :-? O sa caut si daca e, iti dau ori pe FaceBook, ori pe Blog, ori imi dai un buzz pe mess cand esti on. =]]]] >:d<

Georga.Alice spunea...

Mersi Norina >:d<
@Cosmina: Piratii din Caraibe 4 am auzit peste tot ca nu e nici pe departe la fel de bun ca precedentele, dar tot trebuie vazut, iar Dear John si A walk to remember sunt din seria Nicholas Sparks, de asta trebuie vazute :)) Si The Notebook tot dupa o carte scrisa de el e facut? :-? App, ieri am citit tot topicul sugestii de filme ca sa'mi aduc aminte ce filme sa mai trec pe lista =)) Deci cam stiu si lista ta :D

Anonim spunea...

Nu stiu daca si "The Notebook" face parde tot din categoria "Nicholas Sparks" dar are asa o asemanare cu povestile din "Dear John" si "A walk to remember". :-?

Ah, atunci mai vezi pe acolo prin topicul ala, ca sigur gasesti filme faine, ca doar DarkMartienii nu se uita la prostii. B-) =]]]]] :*

Sandra ღ spunea...

Hai sa o iau pe rand :))
Black Swan e mult mai bun ca Discursul regelui <3 Si The Last song a fost genial :X N'ai cum sa nu plangi la filmul ala :X Dear John, A walk to remember, The Notebook, The last song sunt adaptate dupa romanele lui Sparks, ceea ce le face niste filme geniale :X romantice, sau dramatice. Oricum merita vazute. Si Piratii din Caraibe sunt geniali; mai ales primele trei - ultimul nu l'am vazut nici eu [dar nu mai joaca Orlando si Keira :|]. Anyway, Love at first hiccup l'am vazut vara trecuta si a fost foarte sweet :X Siii, vreau sa ma uit la The Touris [Johnny Depp B-)] si la Letters to Juliet; si am vazut Valentine's day si mi'au placut actorii la nebunie <3 [McDreamy si McSteamie,check Grey's Anatomy :))] Imi place lista ta de filme B-) Si Inception e pe departe cel mai genial din toata lista :X Vizionare placuta la toate, G :*

Georga.Alice spunea...

Mersi mult S. >:d< Ei bine, The Tourist vreau si eu sa'l vad, l'a vazut Manu si a spus ca e tare. :D Si de unde McDreamy si McSteamie in Valentine's day? :-? :))Love at first hiccup datorita tie l'am vazut >:d< Si e adorabil :X Si incet incet se completeaza lista :>

Daria spunea...

si eu fac asta vara asta. ma uit la vreo 3 filme pe zi >:D<

Georga.Alice spunea...

Vizionare placuta atunci >:d< Cred ca ai o lista mult mai lunga decat a mea =)) Mersi de comm :*

Trimiteți un comentariu